sos pesto

Made in Italy...este si sosul pesto dar si faimoasa carte a bucatarului Giorgio Locatelli. Am cumparat-o in urma cu cativa ani cand ma aflam in frumoasa Toscana, mai precis in Florenta. Din aceasta carte va voi prezenta reteta minunatului sos pesto. Locatelli recomanda folosirea frunzelor de busuioc mai mici pentru a acorda mancarii o savoare deplina si o textura cat mai fina. "Atat timp cat planta e de culoare verde intens si proaspata, atunci este perfecta pentru mancarea ta", spune marele chef.

Pesto este una din cele mai populare bunatati pe care ni le-a oferit Italia. Iar bucatarii din peninsula sunt atat de mandri de acest sos incat au creat un campionat anual in cautarea celor mai bune retete. 

Originar din zona de nord a Italiei, sosul pesto si-a facut cu usurinta loc in bucatariile gurmanzilor din intreaga lume datorita gustului sau delicios. Denumirea preparatului italian vine de la verbul "pestare", care inseamna "a zdrobi" si face referire la modalitatea traditionala de obtinere a sosului. In vremurile stravechi, dar si in prezent, pesto este pregatit intr-un mojar de marmura prin strivirea ingredientelor cu ajutorul unui pistil de lemn. Se pot face variatiuni vis a vis de ingrediente, dar atat timp cat se respecta reteta de baza care contine busuioc, ulei de masline si branza, vei obtine un pesto desavarsit.

sos pesto (made in italy, Giorgio Locatelli)

250 g frunze de busuioc proaspat
2-3 catei de usturoi
2 linguri de seminte de pin
2 linguri de parmezan ras sau/si branza pecorino rasa
300 ml ulei de masline extravirgin
sare grunjoasa

Coacem semintele de pin intr-o tava, la cuptor (foc mediu) pana devin aurii. Le folosim pentru a ingrosa amestecul si dau un gust dulceag mixului. Coacerea lor inainte de a le amesteca cu restul sosului, intensifica aroma ingredientului si acorda mai multa savoare.

Busuiocul este o planta delicata predispusa la ofilire, care isi pierde rapid gustul aromat daca este gatita intr-un mod gresit. De aceea, este indicat ca amestecul sosului sa se faca intr-un mojar.

Dupa ce s-au racit, semintele de pin se zdrobesc in mojar impreuna cu putina sare grunjoasa. Apoi se adauga frunzele de busuioc una cate una, cateii de usturoi, pana cand se obtine o pasta consistenta. Adaugam apoi parmezanul sau/si branza pecorino impreuna cu uleiul de masline turnat putin cate putin. Se pastreaza intr-un borcanel si deasupra se toarna putin ulei de masline. Se tine la rece in frigider pana la 6 luni.

O metoda mai simpla prin care se poate realiza pesto-ul este folosind blenderul. Se amesteca busuiocul cu branza, usturoiul si semintele de pin, dupa care se adauga uleiul de masline. Buon appetito!

musaca de cartofi cu soia

Am intrat in Postul Sfanta-Mariei Mari. NU DOAR STOMACUL SA POSTEASCA. Postul cel adevarat se arata prin fapte, este instrainarea de rautati, infranarea limbii, lepadarea maniei, departarea de pofte, de clevetire, de minciuna si de juramantul mincinos. E asezat in cinstea Maicii Domnului, amintindu-ne de postul cu care aceasta, dupa traditie, s-a pregatit spre trecerea ei la cele vesnice. Tine doua saptamani: de la 1-15 august. O reteta potrivita pentru aceasta perioada este o musaca de cartofi cu soia.

musaca de cartofi cu soia

6-8 cartofi
2 cepe mari
500 g soia granule
2 morcovi
1 legatura de patrunjel
6-7 linguri rosii in bulion
pesmet
ulei de masline
sare, piper, cimbru, foi de dafin

Cartofii se curata si se pun la fiert in apa sarata. Cand sunt gata se scurg si se taie in felii. Separat se inmoaie soia in apa rece timp de cca 25 minute, dupa care se fierbe 10 minute, la foc mic in apa cu sare si condimente (cimbru, foi de dafin).  Ceapa se curata si se taie marunt, la fel morcovii se rad fin. Patrunjelul se toaca marunt.

Intr-o tigaie se incinge putin ulei, peste care se pune ceapa, morcovul, soia fiarta si scursa bine de apa si cateva foi de dafin. Se calesc ingredientele pana ceapa devine sticloasa si s-a inmuiat. Se pun rosiile in bulion si se potriveste de sare si piper. La final se adauga patrunjelul. Se mai lasa pe foc aprox. 3 minute, astfel incat toate aromele sa se intrepatrunda.
Separat, un vas termorezistent se unge cu ulei si se tapeteaza cu pesmet. Asezam pe fundul vasului, primul strat de cartofi, apoi turnam un strat de compozitie cu soia si in continuare straturile alterneaza, ultimul strat fiind unul de cartofi. Deasupra se toarna 2 linguri de rosii in bulion si stropim cu putin ulei de masline ca sa rezulte o coaja crocanta. Se baga la cuptor pana se rumeneste. Pofta buna!

prajitura cu prune si scortisoara

In urma cu vreo doua saptamani, am fost in vizita la proprietatea prietenului meu Ovidiu, achizitionata de ceva vreme, in satul Cojesti din jud. Calarasi. Frumos. Aer curat, liniste la doar 25 km de Bucuresti. Ce poti sa iti doresti mai mult...probabil o mica casuta de vacanta. La intoarcere am primit cadou o plasa plina cu prune coapte, zemoase si numai bune de mancat. Cu o parte din ele, m-am gandit sa fac o delicioasa prajitura... o surpriza pentru micutzele "veveritze". Zis si facut.

prajitura cu prune si scortisoara (condimente si plante aromatice, Patricia Pop) 

500 g prune
400 g faina
150 g unt
250 g zahar
3 galbenusuri
1 albus
1 lingura smantana
1-2 pahare kefir (in functie de cum se "leaga" aluatul)
praf de copt
1 lingurita scortisoara
pesmet pt tapetat tava
sare

Spalati prunele, scoateti samburii, presarati-le cu putin zahar si cu toata scortisoara; lasati-le deoparte cca 20-30 minute. Intre timp, preparati aluatul din 150 g zahar, 1/2 din cantitatea de unt, 2 galbenusuri, faina, kefirul, praful de copt si putina sare. framantati bine coca rezultata, intindeti-o intr-o tava unsa  cu unt si tapetata cu pesmet si asezati prunele scurse bine de zeama.
Separat, pregatiti o compozitie din smantana, 1 galbenus de ou, 100 g zahar si un albus batut spuma; turnati-o peste prunele din tava.
Introduceti tava la cuptorul incins la foc potrivit, pana trece "proba scobitorii"... stiti voi cum se face. A fost un deliciu... intrebati "veveritzele".

cartofi la cuptor cu rozmarin

Originari din America de Sud, cartofii au ajuns in europa abia acum vreo 300 de ani. Exista sute de sortimente - mari, mici, galbeni, albi, rosii. Dar toate tipurile se incadreaza intr-una din urmatoarele categorii: cerati si fainosi. Cei cerati au o consistenta ferma si neteda, cresc mai repede. Cartofii fainosi cresc mai incet si se recolteaza mai tarziu. Va invit la o reteta care se prepara incredibil de repede. In loc de rozmarin puteti folosi cimbru sau salvie.

cartofi la cuptor cu rozmarin  (Jamie Oliver) (4 portii)

600 g cartofi cerati

sare de mare si piper proaspat macinat

rozmarin (sau cimbru, salvie)

ulei de masline extravirgin

5-7 catei de usturoi

Incingeti cuptorul la 220 grade Celsius. Cartofii se spala si se taie in bucati mari, apoi se pun intr-o cratita cu apa rece, sarata si ii lasati sa fiarba. Scurgeti-i imediat intr-o strecuratoare si lasati-i sa stea in aburi cateva minute, sa se usuce putin. 

Intr-o tava se pun cartofii, uleiul de masline, rozmarinul si cateii de usturoi zdrobiti. condimentati si amestecati bine cartofii cu mirodeniile. Introduceti tava la cuptor pentru 20-25 minute. Din cand in cand se amesteca cartofii, astfel incat sa se rumeneasca pe toate partile. Pofta buna!

imam aubergine (imam bayildi)

Imam aubergine (sau imam bayildi in original) este una dintre cele mai renumite retete turcesti. Este o nemaipomenita reteta light, suculenta si care foloseste din belsug uleiul de masline. Este perfecta pentru o gustare, o gasesti ca parte componenta a unei mese de mezedes sau ca garnitura pentru o cina completa. Am mancat aceasta vanata delicioasa, de fiecare data cand am fost in Turcia si Grecia.

Cand mananci un imam aubergine poti savura deopotriva atat felul de mancare, cat si povestea acestuia. "Imam bayildi" inseamna imam lesinat. Povestea suna cam asa: 

Cu mult timp in urma, in Turcia, traia un imam binecunoscut pentru apetitul sau si pentru dragostea de mancare buna. Intr-o buna zi isi anunta prietenii ca se va logodi cu frumoasa fiica a unui bogat negustor de ulei de masline. Aceasta minunata fata avea deosebite abilitati in ceea ce priveste gatitul. O parte din zestrea ei a constat intr-un lot din cele mai bune uleiuri de masline. Negustorul i-a daruit  imamului, 12 vase de marimea unui om, pline cu cele mai de soi uleiuri de masline.
Dupa nunta, mireasa a demonstrat ca este un bucatar desavarsit, preparand noului ei sot in fiecare zi alt fel special de mancare. Vinetele umplute cu legume si ulei de masline a fost felul preferat al imamului, pe care tanara sotie il pregatise. Drept urmare, a rugat-o sa gateasca aceasta reteta in fiecare zi la cina. Fiind o sotie buna, a ascultat rugamintea imamului si a gatit timp de 12 zile la rand acest delicios preparat. In cea dea 13-a zi, cand imamul a coborat la cina, a realizat ca gustosul preparat lipsea cu desavarsire de pe masa. A cerut sa cunoasca motivul disparitiei misterioase. Atunci mireasa i-a explicat ca nu mai poate sa ii gateasca acest fel, deoarece uleiul de masline se terminase...trebuiau sa cumpere neaparat o cantitate mai mare de ulei. La auzul acestei vesti, imamul a fost foarte socat si a lesinat numaidecat (... a lesinat din cauza pretului exorbitant de mare ce trebuia sa il plateasca pentru un ulei de masline de calitate). Si din aceea zi, acest fel de mancare s-a chemat Imam Bayildi.

imam aubergine (imam bayildi) (reteta turceasca) (2 portii)

2 vinete medii
3 cepe
3 rosii depielitate si taiate marunt cubulete
1 ardei verde (este optional...eu am gasit unul ratacit prin frigider)
5-6 catei de usturoi
1/2 legatura de patrunjel
1 lingurita de oregano
ulei de masline extravirgin
sare, piper

Se spala vinetele si se taie pe jumatate pe lung.  Facem cateva crestaturi in lungul fiecarei bucati de vanata, apoi scobim miezul si il taiem in mici cubulete. Astfel am pregatit cele 4 "barcute" pentru a fi umplute cu legume si ulei de masline. Separat, ceapa se taie marunt solzisori. Ardeiul se spala si se taie marunt. La fel se procedeaza si cu usturoiul.  Intr-o tigaie se incalzeste ulei de masline si se pune ceapa, usturoiul, ardeiul si miezul de vanata taiat cubulete mici, la sotat/inabusit (...daca adaugam putina apa). Spre final se adauga si rosiile maruntite impreuna cu oregano + sare si piper dupa gust. Cand sunt aproape gata, se opreste focul. Umplem cu aceste legume sotate bucatile de vinete.
Cuptorul se preincalzeste la 175 grade Celsius. Intr-un vas de sticla termorezistent se aseaza cele 4 jumatati de vanata umplute cu legumele sotate. Se presara cu patrunjelul tocat marunt. Se stropeste din abundenta cu ulei de masline. Se toarna o 1/2 cana cu apa in vas, astfel incat bucatile de vanata sa fie "inconjurate de ape". Se baga la cuptor pentru 45-60 minute, pana cand se inmoaie si se coc bine vinetele. Pofta buna!

cuscus cu dovlecei si rosii

Cuscus...reprezinta un tip de granule sferice preparate din făina de grau dur macinat grosier (semolina), precum si mancarurile preparate cu acest ingredient. In unele regiuni, este facut din mei sau orz. Semolina este stropita cu apa si amestecata (rulata) manual, ca sa formeze mici palete, presarate apoi cu faina, ca sa se mentina separate. Acestea sunt apoi cernute. Peletele care sunt prea mici cad prin sita si sunt din nou presarate cu semolina uscata si rulate, din nou, ca sa formeze pelete. Acest proces continua pana ce semolina se aduna in granule mici de cuscus. Dimensiunile granulelor de cuscus au in general 1 mm diametru, dar exista si alte variante dimensionale. De exemplu in Malta, granulele de cuscus au dimensiune cel putin dubla. In mod traditional, dupa aceste operatii, cuscusul este uscat la soare si apoi folosit in urmatoarea perioada de timp.

De dimineata, stateam in bucatarie si ma gandeam ce sa le pregatesc "veveritzelor", inainte sa plec de acasa, ca sa aiba ce "rontzai" la masa de pranz. Cu timpul nu stateam prea bine, asa ca m-am hotarat sa fac rapid un cuscus. Se pregateste imediat si fetele il adora. In frigider am mai gasit un dovlecel si doua rosii. Deci la treaba... sa nu mai pierdem vremea!

cuscus cu dovlecei si rosii

120 g cuscus (eu am folosit couscous de la Panzani)
1 dovlecel
2 rosii
4-5 catei de usturoi
patrunjel
ulei de masline extravirgin
sare

Punem la fiert intr-un vas 180 ml apa. Adaugam putina sare. Dupa ce apa a dat in clocot, oprim focul si turnam o lingura de ulei de masline, apoi rasturnat in apa clocotita cuscus-ul si amestecam. Acoperim vasul si lasam timp de 5 minute sa se inmoaie. In acest timp, dam dovlecelul pe o razatoare mare. 
Separat tocam marunt patrunjelul. Rosiile le taiem cubulete mici. Cateii de usturoi ii tocam marunt. Amestecam toate ingredientele impreuna cu cuscus-ul "fiert" intr-un bol mai mare. Asezonam cu sare si mai turnam 1-2 linguri de ulei de masline peste compozitie, dupa gust. 
Toate aromele se intrepatrund si rezulta o mancare usoara, sanatoasa si foarte gustoasa. "Veveritzele" si nu numai ele, s-au batut pentru acest cuscus minunat. A se vedea!

iutari la cuptor cu malai

Iutarii (lactarius piperatus) sunt ciuperci comestibile, cu palaria alb - galbuie. Carnea este alba, apoi galbuie, tare, casanta, cu miros placut si gust piperat. Latexul este alb, foarte piperat. Am fost in weekendul trecut pana la Campulung Muscel (...a fost ziua lui mamaie, soacra mea), unde ne-am intalnit cu Camelia, cumnata noastra din Valcea. Cumparase din piata niste ciuperci foarte aratoase. Am aflat ca se numesc iutari si sunt o specie de bureti iuti. Am primit si noi o "portie" zdravana din aceste minunate ciuperci. Este pentru prima oara cand gatesc acest tip de bureti. Sunt nemaipomeniti. Au un gust cu o tenta spicy, iar impreuna cu mujdeiul de usturoi din final, formeaza un "melanj" ...very, very hot. Aviz amatorilor!

iutari la cuptor cu malai (info-ciuperci.blogspot.ro)

1 kg iutari
ulei de floarea soarelui (eu am folosit ulei de mazare)
malai de porumb
sare, piper
mujdei de usturoi

Pentru inceput curatam si spalam foarte bine iutarii. Ciupercile cu palarii mari, le taiem in bucati mai mici. Ciupercile se trec prin ulei, iar apoi printr-un amestec de malai, sare si piper. Se aseaza intr-o tava si se baga in cuptorul preincalzit la 175 - 200 grade Celsius. Se tin aproximativ 1/2 - 3/4 ora, pana se rumenesc putin. Se servesc stropiti din belsug cu mujdei de usturoi. Pofta buna!

kefalotiri

Kefalotiri este o branza traditionala greceasca, produsa in aceasta tara si in regiunile invecinate de sute de ani. Acum doua zile ne-am intors intregi si nevatamati din frumoasa insula Aegina, aflata la o ora de mers cu ferryboat-ul de Pireu/Atena. Am stat intr-o pensiune foarte draguta (cu o gazda de nota 10), Stephani Studios, aflata in  micul sat Vrochia (sau Agios Vasilis) situat la 3 km distanta de capitala insulei, orasul Aegina. In jurul  pensiunii, ca peste tot in insula, se gaseau livezi intregi de fistic, un arbust/fruct  care a redenumit Aegina cu titulatura de insula  a fisticului.

Una dintre bucuriile pe care ni le ofera o calatorie este aceea de a experimenta alimentele si bauturile locale. Daca sunteti in cautarea unui loc ramas pe pamant fara un restaurant McDonald's, atunci veniti in Aegina.! Spre deosebire de multe alte destinatii de vacanta din Grecia, veti fi bucurosi sa constatati lipsa panourilor publicitare de genul "mic dejun englezesc complet" sau "snitzel de pui". La micul dejun, puteti sa savurati pe indelete o veritabila cafea, la una din multele cafenele aflate pe malul marii.  O gustare cu branza proaspata sau produse de patiserie cu spanac de la brutariile din zona, este o alternativa de succes. 
O adevarata incantare este ouzo cu mezedes (mici aperitive) sau o bere rece intr-o dupa-amiaza insorita. In cele din urma, puteti termina ziua asa cum ati inceput-o, la fel cum procedeaza si localnicii, care se bucura de o cina tarzie la una dintre tavernele din insula. 
Salata greceasca, pestele proaspat la gratar, htapodi stifado (caracatita cu salote la cuptor), aubergine imam, tzatziki, taramosalata, moussakas sau renumitul pastitsio, sunt doar cateva feluri pe care le puteti savura la unul dintre cele mai bune restaurante din insula, taverna Ammos situata in localitatea Marathonas. Proprietarul tavernei este Christophe (originar din Nice, Franta), o persoana inedita si foarte prietenoasa.

Si acum sa revenim la celebra kefalotiri. Dupa cum am amintit, este o branza traditionala greceasca, de consistenta tare si care prezinta o retea de mici gauri pe suprafata. Este folosita la foarte multe retete, fiind preferata indeosebi pentru gustarile reci. Kefalotiri se face din lapte de oaie si/sau de capra, iar proportia dintre laptele de oaie si cel de capra este cauza variatiei de culoare cu care se prezinta – de la galben puternic pana la alb. Are un continut de grăsime de minim 40% si umezeala de maxim 38%.
Laptele este incalzit si ingrosat cu cheag. Acesta este apoi taiat in bucati, care sunt lasate sa se scurga in forme de doua si patru kilograme de la care se ia forma finala de cap de om (κεφαλοτύρι). Dupa scurgere, branza este scufundata in lapte, acoperita cu sare si se lasa la maturat intre 2 si 4 luni. Este o branza foarte densa si consistenta.
Gustul este pregnant, putin picant, usor sarat, oarecum asemanator cu gruyere. Pentru că este o branză tare, grecii o folosesc pe post de parmezan – este excelenta pentru gratinat mancarurile facute la cuptor sau rasa deasupra pastelor.